Meniu

Dormitorul perfect cu buget sub 200 Lei!

Dormitorul perfect cu buget sub 200 Lei! Dormitorul perfect cu buget sub 200 Lei!

Stiai ca modul in care arata dormitorul iti influenteaza somnul? Acesta trebuie sa fie un spatiu placut, echilibrat care sa te indemne la relaxare. Cum poti face asta fara o investitie prea mare? Este simplu, iti voi arata 12 pasi cheap&chic prin care poti imbunatati aspectul dormitorului cu un buget de sub 200 de Lei!

  • Echilibrul! Iti recomand sa distribui mobila in mod echilibrat in camera, sa pui patul pe mijlocul unui perete si sa il incadrezi cu doua noptiere! Masutele de la Ikea de 30 de lei sunt perfecte pentru asta!
  • Curatenia este esentiala! Sterge praful saptamanal si schimba asternutul, aeriseste zilnic, pernele si pilota lasa-le la aerisit cel putin o data pe luna.
  • Parfum discret! Iti recomand pentru dormitor sa folosesti un „deodorant de camera” natural, cele mai indicate fiind cele pe baza de uleiuri esentiale relaxante precum cel de lavanda. De asemenea profita la maxim de lumanarile parfumate primite cadou pentru a schimba mirosul camerei!
  • Ordinea este esentiala! Fa patul imediat ce te-ai sculat si astfel vei da camerei un aspect placut. Foloseste un asternut cu cearceaf de pilota tip husa nu plic, deoarece sunt necesare doar cateva scuturaturi si patul este facut. Alege un asternut cu imprimeu deschis la culoare si vesel din bumbac. Gasesti ceva rezonabil in jur de 100 Lei la Carrefour sau Lidl (cand au promotii).
  • Un ghiveci sau o vaza cu flori improspateaza atmosfera instant! Gasesti ghivece cu trandafirasi, ciclame etc. in jur de 10-15 Lei pe care le poti inlocui imediat ce se trec florile.
  • Ce se ascunde sub pat?  Nu mai depozita toate lucurile de care nu ai nevoie dar iti este mila sa le arunci, sub pat. Aduna praf si dau camerei un miros greu. Stiu ca stai prost cu spatiul, dar incearca  sa iti organizezi lucurile de care chiar ai nevoie in cutii de depozitare de plastic sau textile.
  • Televizorul out! Cred ca ai citit si tu ca nu este bine sa ai televizorul in dormitor asa ca, muta-l in camera de zi. Daca chiar nu poti adormi fara sa te uti la vreun film, amenajeaza-ti un mic loc pentru laptop, pe care sa il aduci doar in noptile in care chiar nu poti dormi.
  • Paharul cu apa! Iti recomand ca inainte de culcare sa iti pregatesti o sticla cu apa si un pahar pentru a bea imediat inainte sa dormi si imediat cum te trezesti! Astfel elimini 2 din cele 8 pahare de apa pe zi recomandate si nici  nu o sa te mai trezesti ca iti este sete peste noapte.
  • Un covoras! Stii cat de placut este ca dimineata cand te dai jos din pat sa simti ceva moale si cald la picioare? Trebuie sa iti iei si tu un mic covoras, poate fi doar 50 x 70, pentru a iti incepe dimineata intr-un mod extrem de placut! Gasesti ceva rezonabil cam la 30-50 Lei in supermarketuri.
  • Lumina discreta! Pentru dormitor este ideal sa ai o sursa de lumina principala (lustra, plafoniera) si o veioza simpatica langa pat, pentru a crea o atmosfera intima, relaxanta si romantica! Gasesti veioze dragute chiar si cu 15 lei.
  • Totul in ordine! Incearca pe cat posibil sa tii hainele in dulapuri, nu le lasa sa se ingramadeasca pe un scaun deoarece creaza impresia de haos. Esti o persoana dezordonata? Atunci iti recomand sa iti faci o sectiune in dulap „cu de toate” si aici sa pui lucrurile de fiecare data cand nu ai timp sa le pui la locul lor.
  • Lasa munca afara din dormitor! Scoate biroul, dosarele si toate celelalte lucruri care iti amintesc de munca!  Dormitorul trebuie sa iti induca o stare de relaxare, nu sa iti aminteasca de tot ce mai ai de facut!

Comentarii


Comentariu nou