Meniu

Garnitura perfecta! Cartofi cu mustar la cuptor

retete cina garnitura perfecta cartofi cu mustar la cuptor

Esti in cautarea unei garnituri perfecte: gustoasa, care se prepara repede, fara prajit si cu cat mai putine calorii? Trebuie sa recunosc ca este greu sa gasesti ceva la fel de gustos precum cartofii prajiti, insa nu imposibil! Cred ca am descoperit garnitura perfecta: cartofi cu sos de mustar la cuptor! La mine in familie a inlocuit cu succes cartofii prajiti!

Ce iti trebuie pentru 4 portii cartofi cu sos de mustar:

  • 1.5 kg cartofi
  • 2 lingurite de mustar (Knorr sau Heinz sunt foarte aromate)
  • 4 linguri ulei de masline
  • putin cimbru uscat (cel de gradina este cel mai aromat)
  • ½ lingurita de sare
  • un varf de cutit de piper macinat
  • hartie de copt

Si acum sa ne apucam de pregatit cartofii cu sos de mustar! Spala bine cartofii, curata-i de coaja taie-i in cubulete cu latura cam de 2 cm. Intr-o tava sau o cratita mai veche aseaza hartia de copt, unge-o bine cu ulei de masline si aseaza cartofii. Intr-un castronel separat amesteca mustarul cu uleiul pana se formeaza un fel de maioneza si adauga sarea. Toarna aceasta compozitie peste cartofi, amesteca-i bine si presara cimbrul maruntit. Adauga 2-3 linguri de apa, baga tava in cuptorul incins in prealabil si las-o la foc mediu cam 30 de minute. Iti recomand sa verifici cartofii cam din 5 in 5 minute si sa vezi daca mai au nevoie de cate 1 lingura de apa. In caz contrar se vor arde si se vor lipi de hartia de copt.

Vei stii ca sunt gata atunci cand vor prinde o frumoasa crusta aurie si vor fi usor rumeniti pe la colturi. Cartofii cu sos de mustar merg de minune cu orice tip de friptura, si au o aroma aparte, oarecum exotica.

Pofta buna!

 

Comentarii

  • Postat: 21/10/2015 10:55:10

    VALI

    Sigur sunt gustosi tinand cont de ingrediente. Voi incerca sa vad daca chiar renuntam la cartofi prajiti.
    Raspunde

Comentariu nou