Meniu
» Home » Retete » Cina » Salata boef

Salata boef

retete cina zalata boef 254 retete cina zalata boef 254

Salata boef este un preparat foarte indragit la mese, in special la ocaziile deosebite: aniversari, Craciun, Revelion si o gasim chiar si in meniurile de la nunti si botezuri. De ce este atat de apreciata atat de gospodine cat si de musafiri: este o reteta simpla, cu rezultat garantat si extrem de gustoasa. In varianta originala salata se prepara cu carne de vita (boef vine de la vita), dar ea se poate inlocui si cu carne de pui sau porc, sau se poate face si fara carne, in acest caz numindu-se salata ruseasca.

Ce ingrediente iti trebuie pentru 8 portii de salata boef – un platou

  • 300 grame carne de vita
  • un os de vita (pentru fiert supa)
  • 2 morcovi
  • 1 jumatate de radacina de telina
  • 3 linguri de mazare din conserva sau congelata
  • 5-6 cartofi mici
  • 3-4 castraveciori murati
  • 1 borcan de gogosari in otet – se pune dupa gust

Pentru maioneza: 2 galbenusuri de ou, 1 lingurita mustar, 150 ml ulei

  • ½ lingurita de sare

Si acum sa ne apucam de pregatit salata boef! Incepem prin a face supa in care fierbem legumele (morcovii, cartofii, telina si optional patrunjelul) impreuna cu carnea si osul de vita. Umple o oala de 4 litri pe jumatate cu apa rece, pune carnea si osul de vita, legumele intregi dar curatate de coaja si o jumatate de lingurita de sare. Lasa supa sa fiarba la foc mic timp de o ora si jumatate (pana cand carnea este fiarta bine), apoi dupa ce s-a racit putin scoate legumele si carnea din supa si arunca osul. Supa de vita poate fi pastrata si preparata in continuare ca o supa de vita clasica (adaugand taitei, putina sare si putina vegeta, pana cand capata gustul dorit).

Carnea de vita si legumele se taie in cubulete foarte mici – cu latura de jumatate de centimetru. Pentru a merge mai repede treaba poti sa dai pe razatoare cu gauri mari  morcovul si castravetii murati, iar daca ai robot poti pune la tocat la robot – pe rand, carnea, castravetii murati si gogosarii.

Foarte important! Dupa ce ai tocat castravetii murati si gogosarii in otet, stoarce-i in pumni pentru a elimina excesul de zeama, deoarece aceasta va taia maioneza.

Prepara maioneza din galbenusurile de ou, mustar si ulei. Pastreaza-ti separat intr-un castronel 2-3 linguri de maioneza pentru ornat salata iar in restul de maioneza adauga castraveciorii murati si gogosarii. Dupa ce ai amestecat ingredientele gusta maioneza si vezi daca mai este nevoie de putina sare fina. Pentru o salata mai aromata poti adauga in maioneza cateva frunze de patrunjel, telina si tarhon taiate extrem de fin. In zarzavatul de supa, mazare si carne adauga pe rand cate 2-3 linguri de maioneza si amesteca prin rasturnare. Maioneza se pune dupa gust, unii preferand mai multa maioneza in salata, iar altii mai putina. 

Aseaza salata boef pe un platou  dupa forma acestuia si niveleaza marginile si partea de sus cu un cutit inoxidabil. Dupa aceea aseaza cu rabdare un strat de 1-2 milimetri de maioneza si niveleza-l tot cu cutitul. Pentru ornat poti face flori din felii rotunde de morcov fiert si gogosari in otet taiati in fasii extrem de subtiri, masline taiate in forma de stelute, albus fiert. Frunzele si coditele le poti face din coaja de castravete murat taiata foarte subtire.

Comentarii


Comentariu nou